Primele curse de cai au avut loc în Marea Britanie, iar popularitatea acestora a crescut datorită fenomenului de pariuri din jurul acestui sport. La începuturi, acesta era considerat sportul regilor și al nobilimii, însă acum a ajuns să fie desemnat unul dintre cele mai apreciate sporturi de către britanici.
Înscrie-te pe Sportingbet și profită de bonusurile atractive pe care le poți folosi chiar și la pariuri curse de cai.
Posibilitatea de a plasa pariuri curse de cai este unul dintre motivele pentru care sportul ecvestru a devenit atât de popular. Așa cum era de așteptat, acesta a fost adoptat și de agențiile de pariuri din România. Astfel, în oferta de pariuri online din România se regăsesc multiple curse pe care puteți plasa un pariu.
Cele mai întâlnite tipuri de curse de cai sunt cele de galop (când jocheul se află în șa pe cal) și trap (când calul tractează un atelaj în care se află driverul). Ambele tipuri de curse de cai se desfășoară pe hipodrom pe suprafețe diverse precum: iarbă, zgură sau suprafață sintetică.
Trebuie să menționăm însă că distanța poate fi diferită de la o cursă la alta.
Cei mai valoroși sunt cei de curse, iar recordul a fost abilit în anul 2000. Atunci, calul Fugaichi Pegasus a fost vândut pentru 70 de milioane de dolari. Tranzacția este cu atât mai uimitoare deoarece vânzătorul a achiziționat calul cu trei ani înainte (1997) pentru doar 4 milioane de euro.
Printre cele mai populare și căutate rase de cai de curse sunt American Quarter Horse, Pur Sânge englez, arab, Standardbred, Trăpaș francez, Appaloosa, Clydesdale, Morgan și Haflinger.
Potrivit unei statistici, circa 33% dintre cursele de cai sunt câștigate de favoriți. Cu toate acestea, înainte de a plasa un pariu îți recomand să studiezi cu atenție statisticile puse la dispoziție. Cea mai buna casa pariuri online îți va oferi, pe lângă date statistice, oferte și promoții constante.
Un aspect foarte important este suprafața pe care se va concura. Spre exemplu, dacă o cursă se desfășoară pe zgură după ce anterior calul a participat pe iarbă, acesta probabil va avea nevoie de o perioadă de adaptare până să obțină rezultate bune.
Analizează forma în care se află calul, pe ce locuri s-a clasat în ultimele curse pe tipul de suprafață pe care urmează să concureze și dacă a mai concurat alături de jocheu sau sunt la prima/primele curse.
Dacă nu ești la curent cu tipurile de pariuri și jocuri cu curse de cai îți recomand să citești cu atenție următoarele rânduri.
Pentru a pariuri combine (în siste) este necesar să alegi cai de la curse diferite. Variantele de pariuri combinate curse de cai:
Daily Double – selectează câștigătorii de la două curse succesive. În cadrul acestui bilet se pot alege mai mulți cai de la fiecare cursă, iar atunci se vor alcătui combinații între fiecare cal din prima cursă cu fiecare cal din cursa a doua.
Pick 3/Pick 4 -sistemul este similar cu Daily Double, însă aici vom avea combinații pentru trei sau patru curse consecutive.
Pariuri comparate – selectează doi cai și spune care dintre aceștia va avea o clasare mai bună la finalul cursei.
Pariuri „Favoriți și restul participanților” – principiul este simplu, trebuie să ghicim dacă cursa va fi câștigată de unul dintre primii doi favoriți sau se va impune oricare alt cal.
În cele ce urmează îți prezentăm cele mai întâlnite strategii de pariuri pe curse de cai. La fel ca și la strategiile de pariuri din alte sporturi, și în jurul acestora sunt numeroase controverse.
Una dintre cele mai celebre strategii de pariuri este cea inspirată din cartea lui Mohammed Ali (coincidență de nume cu al boxerului) – „How To Place Bet On Favourite For A Living”. Această strategie se bazează pe 7 reguli
Așa cum am mai precizat deja în acest articol, favoriții au prima șansă la câștigarea unei curse. Cu toate acestea, favoriții câștigă doar circa 33% dintre curse, asta și din cauza caselor de pariuri care nu țin cont de toate aspectele și de multe ori derutează jucătorii stabilind favoriți falși. Totuși, în zilele noastre avem acces la o mulțime de informație disponibilă online și putem să facem o analiză proprie.
În cadrul strategiei va trebui să alegi favoriții din cadrul a cinci curse. Atenție, selectează favoritul conform datelor analizate, nu potrivit cotelor. Acum plasează un pariu treble cu miză treble cu o miză de 1 leu. Deoarece acesta conține 10 pariuri, miza totală va ajunge la 10 lei. Pentru a avea măcar o combinație câștigătoare este necesar să nimerești măcar 3 câștigători din cele 5 curse. Chiar și un singur pariu câștigat îți poate aduce profit, însă dacă nimerești 4 sau pe toți 5, atunci vei câștiga o sumă considerabilă de bani.
Victoriile în linie sunt un fenomen des întâlnit la unele echipe din sportul ecvestru. Este interesant faptul că anumite echipe repetă câte o serie de 3,4 victorii o dată la câteva luni sau anual.
Mulți specialiști le clasifică drept aranjamente, însă poți profita dacă urmărești cu atenție fenomenul. Cu toate acestea, dacă un cal nu a mai bifat câteva victorii în serie este foarte probabil să nici nu o mai facă.
Două dintre cele mai mari site-uri de statistici pentru cursele ecvestre sunt axate pe America de Nord, respectiv Marea Britanie. Pe http://www.equibase.com/stats/ poți analiza statistici sortate în funcție de filtrele alese: suprafața pistei, distanță, curse câșigate etc.
Cursele din Marea Britanie sunt analizate pe https://www.skysports.com/racing/statistics, unde vizitatorii pot găsi informații detaliate și despre curse din alte țări.
Cea mai bună metodă de a plasa pariuri curse de cai este online. Pe lângă oferta mai bogată, agențiile online îți oferă și posibilitatea de a studia statistici și informații despre caii și jocheii participanți. În unele cazuri poți chiar urmări live cursa pe care ai pariat.
Conform Betromania, casele de pariuri online introduc tot mai multe curse de cai pariuri în oferta lor. Pe Unibet ai o ofertă vastă în care poți paria pe curse de trotting din toată Europa (Franța, Norvegia, Suedia, Marea Britanie etc), dar și din SUA.
Pe Betfair cursele de galop sunt împărțite pe Marea Britanie și Irlanda, respectiv restul lumii.